Puşcaşu Silvia

Bună! Mă numesc Puşcaşu Silvia, am 16 ani şi sunt elevă în clasa a IX a la Colegiul Naţional “Gheorghe Lazăr”. Dintre toate materiile care îmi plac cât de cât (lb. română, matematica – la care am participat la foarte multe concursuri şi am ajuns la olimpiada până la etapa pe municipiu), cea care mă pasionează cel  mai mult este desenul. Nu-mi pot explica motivul, având în vedere ca acesta nu exista şi ca eu admir aceasta arta cred, de când mă ştiu. De când m-am mutat in Bucureşti (ianuarie 2004), nu după mult timp (clasa a II-a) am început cursurile de pictură la Clubul Copiilor sector 3, unde mi-am dezvoltat dragul de artă, alături de d-ra Gabriela Aaniţei. Apoi, în clasele V si VI am luat o pauză, pentru ca mai apoi să mă întorc în clasa a VII-a cu forţe noi. Visul meu cel mai mare este să devin arhitect.

Distincţii obţinute:

Premiul I – Concursul de grafică şi poezie”Interferenţe culturale internaţionale”-

Fundaţia Paul Polidor – ediţia a III a

Premiul I – Concursul interjudeţean “Generaţia Mileniului III”-2010

Premiul 1- Concursul national “Invingatori prin arta” – 2010

Premiul I – Concursul Interjudeţean “Atelierul de colorat” – din cadrul Târgului                                              Internaţional de Carte “Gaudeamus” – 2012